Oriunde exista iubire, exista si dezordine.
Ordinea perfecta ar face din aceasta lume un cimitir.

Anthony de Mello

Metafora "Furnica si bocancii"

El ..................... De ce nu poti colabora cu mine?

Eu .................... Ma simt departe de tine!

"Cand vi spre mine ma simt ca o furnica pe o campie intinsa spre care vin grabiti doi bocanci imensi si grei. Bocancii ii cer furnicutei sa ii urmeze pretinzand ca ii vor arata calea cea mai sigura spre musuroi. Furnica usor confuza ca nu isi mai gasea directia spre a ajunge la musuroi se increde in intentiile bune ale bocancilor si porneste in urma lor. Bocancii fiind mari si grei lasau urme adanci in urma lor iar furnicuta trebuia cand sa coboare intr-o prapastie cand sa urce un munte. Asa a continuat drumul ei pana cand la un moment dat si-a dat seama ca este aproape epuizata si mult mai departe de musuroiul ei."

Morala: Gaseste-ti singur calea si sigur satisfactiile nu vor intarzia sa apara

beyond

Dincolo de iluzie. Ne trezim zi de zi cu ideea unei noi iluzii. Incepem in forta ziua mobilizati de combustibilul ideatic pe care il ofera mintea corpului fizic. Pe la pranz deja apar primele semne ca ceva nu este in regula, avem primele flashuri si introspectii despre ce se intampla, dar ne trec repede si mergem mai departe sa mai consumam putin din ideea care ne-a facut sa ne trezim. In timp ce energia fizica scade ramane tot mai mult loc pentru ca mintea noastra sa se manifeste. Astfel apra ganduri scurte de cateva minute care se pot transforma in ore intregi in care ne dam seama ca am trait o iluzie. Noi tot aici suntem de partea cealalta a realitaii. Avem usoare zvacniri de rebeliune ca si cum nu vrem sa accceptam ca am trait iluzia. Ne lasam incercati de tot felul de sentimente de disconfort, furie, obsesie ce ne consuma asemenea unei lumanari care se mistuie o data ce ceara sa topit. Cadem franti de oboseala fizica si adormim cu gandul ca iluzia este peste tot. Dar noi tot acolo ne aflam.

Diversitate

Stau si ma intreb uneori de ce nu putem accepta diversitatea cu mai mare usurinta. De unde dificultatea de a accepta si respecat diversitatea din jur. C0nstat ca in decursul evolutiei umanitatii au aparut diferite figuri istorice care ne impartaseau cateva valori universale de genul: compasiune, bunatate, acceptare, respect fata de viata, umilinta, etc. Imi dau seama ca, de la a le recunoaste valoarea acestor afirmatii si pana la a le integra in fluxul existentei noastre mai trebuie sa intervina ceva. Inclin sa cred ca liantul dintre cele doua dimensiuni este SUFERINTA. Prin suferinta ajungem sa traim compasiunea, acceptarea, umilinta si bunatatea. Suferinta noastra sau a celor dragi noua, a celor apropiati ne face mai umani mai in contact cu Energia Creatoare. Ajungem sa recunoastem diversitatea prin prisma propriei vieti doar dupa ce trecem aproape intr-un mod initiatic prin suferinta.

Sens

Am o puternica stare de "greata". Ma uit in jur si nu gasesc SENSUL.

Ce sens are?
Ce sens au cuvintele pe care le rostim?
Ce sens au principiile dupa care ne parcurgem efemera existenta ?

Am sentimentul ca nu facem altceva decat sa cautam sensuri intr-un univers infinit care poate ingloba o infinitate de principii, regului, valori, credinte si convingeri.

Pentru cateva momente am simtit cum ceva ma absoarbe afara din lumea materiala, am inteles ca este chemarea "Tanatosului". Stranie si extrem de placuta a fost starea, e ca si cum te-ai desprinde de o lume care nu face altceva decat sa se zbata in propriai efemeritate. O lume plina de zgomot asurzitor, de agitatie frenetica, de lumini si culori orbitoare si de mirosuri stricate de descompunere. Iar toate astea ne departeaza de LINISTEA ETERNA. Tot mai puternica imi e convingerea ca dupa ce vom inceta sa ne mai zbatem ne vom intoarce acolo unde linistea nu poate fi tulburata.

Rezonanta

Am tot auzit in ultimul timp ca: "Suntem ceea ce gandim ca suntem" , "Gandurile tind sa se realizeze" sau "Ceea ce dai universului aceea vei primi inapoi". Suna interesant si provocator. Asta ma face sa cred ca suntem in rezonanta perfecta cu universul. Impulsurile noastre cognitiv-emotionale transmit unde de energie spre univers astfel incat o unda ajunge sa tulbure precum cercurile create de o piatra aruncata in lac tot universul celor din jur. Daca dai iubire ceilalti o vor simtii in interiorul lor, daca dai pesimism si ingrijorare si ceilalti se vor contamina cu aceasta stare, iar la randul lor vor avea tendinta sa o dea mai departe.
Ce ar fi daca ne-am propune ca toata lumea macar o data pe zi sa trimitem intr-un md total altruist spre univers un gand bun, o intentie, o dorinta, o rugaciune. Sunt ferm consvins ca lumea ar arata cu totul altfel.